Detalii
Încărcaţi Docx
Citiţi mai multe
În vremurile vechi, Maeștrii erau foarte pretențioși, foarte stricți în alegerea discipolilor. Ei îi testau foarte mult pe discipoli, punându-i să facă multă muncă sau tot felul de lucruri. Chiar și în timpul vieții noastre, a existat un Maestru - Maestrul Hsuan Hua - în Orașul celor Zece Mii de Buddha din California. A existat un discipol care dorea să-l urmeze, să fie călugărul său sau poate discipolul său apropiat. L-a implorat pe Maestru să îl accepte. Deci, Maestrul a scuipat imediat pe podea și i-a zis: „Bine, linge. Linge mai întâi.” Și discipolul a făcut asta. Deci, el a fost acceptat.
Urări minunate pentru voi toți, pentru că voi sunteți frumoși, sunteți copiii lui Dumnezeu. Este minunat că voi sunteți copiii lui Dumnezeu, Cel PreaÎnalt. Fiți recunoscători, fiți mulțumitori, fiți mândri, fiți fericiți, simțiți-vă privilegiați.Noi avem mult de lucru în această lume, ca fii ai lui Dumnezeu. Nu doar privilegiu, dar avem, de asemenea, o datorie. O datorie nobilă, o putere înaltă, o aspirație supremă, pentru că toate ființele de pe această planetă și din întregul univers sunt frații și surorile noastre, mamele și tații, rudele și prietenii noștri - în prezent sau în trecut, sau/și în viitor, de asemenea. Deci, ceea ce facem pentru a-i ajuta este doar o obligație cât se poate de normală. Ar trebui să fim fericiți, onorați și recunoscători că o putem face. Cu toate acestea, vreau doar să vă mulțumesc vouă, tuturor celor care v-ați implicat în sarcina de a salva această lume și de a ajuta sufletele să se înalțe sau să se elibereze. Fie că este vorba de o faptă mică sau de o afacere mai mare, sau fie doar de un spirit de susținere pentru orice vedeți că sunt fapte bune și sunt eforturi nobile de a-i ajuta pe alții în orice fel.Și dacă voi credeți în vreunul dintre Învățătorii voștri, Maeștrii voștri, vă rog să îi iubiți, să îi respectați, să îi susțineți și să fiți foarte, foarte, amabili cu Ei, cât de mult puteți. Cel puțin în gândurile voastre, în mintea voastră, altfel se va transpune și în acțiunile voastre, pentru a vă ajuta Învățătorul sau Maestrul vostru în munca Lor nobilă.Sunt trei tipuri de Maeștri. Primul tip este cel care vă poate ajuta și binecuvânta, spiritual. Și astfel, acea binecuvântare vă va influența foarte mult, de asemenea, viața de zi cu zi, vă va stimula inteligența, vă va ajuta în gestionarea financiară, vă va ajuta în îmbunătățirea relațiilor, vă va ajuta în multe feluri pe care nici măcar nu le știți. Deci, fiți recunoscători dacă credeți cu adevărat în acel Maestru și dacă El/Ea vă ajută cu adevărat în vreun fel. Fie că voi știți despre asta, fie chiar și pentru multe [pe care] nu le știți, atunci trebuie să îl sprijiniți pe acel Maestru, cel puțin în inima voastră.Un Maestru adevărat nu cere nimic de la voi, nu ia nici măcar ceea ce voi îi dați. Dimpotrivă, acel Maestru vă va da tot ceea ce El/Ea are sau tot ceea ce voi aveți nevoie, în schimb. Dacă Maestrul poate, o va face din toată inima, cu toată Iubirea, Binecuvântările și urările de bine. Acesta este tipul numărul unu.Tipul numărul doi este cel care nu vă dă nimic bun, doar karma rea și retribuție rea. La oricine vă gândiți în acel moment, karma lor va veni la voi, mai puțin sau mai mult. Depinde de cât de mult vă gândiți la ei și pentru cât timp. Și oricine pe care voi îl iubiți vă va trimite karma. Va trebui să împărțiți automat karma rea pe care ei o au, grea sau ușoară. Și oricine pe care voi îi urâți, chiar, de asemenea, va împărți karma cu voi. Deci, aveți mare grijă la ce vă gândiți, pe cine iubiți și cu cine vă asociați. Chiar și în viața lumească, oamenii spun că voi sunteți la fel cum sunt prietenii voştri. Știți, este o zicală celebră. Care spune: „Spune-mi cine sunt prietenii tăi și eu voi ști cine ești tu.” Aceasta este așa-numita karma. Așa este legea naturală a karmei.Chiar și iubirea sau ura noastră, energia noastră bună sau rea va afecta mediul înconjurător sau pe oricine întâlnim. În cartea lui Paramahansa Yogananda, se menționează că unul dintre oamenii din SUA, din California, este specializat în plantarea de trandafiri. Iar trandafirii lui nu aveau ţepi și creșteau frumos, minunat, mai mult decât mulți alți trandafiri din jur sau din lume. El vorbea cu ei. Îi iubea. El a spus: „Nu vă trebuie ţepi. Eu vă voi proteja.” Deci, chiar așa se întâmplă. S-a întâmplat cu adevărat, la fel ca în carte.Unii oameni, atunci când îi întâlniți pentru prima dată, aveți deja o impresie foarte rea, chiar înainte ca ei să deschidă gura să vorbească sau chiar să vă privească. Iar unii oameni, atunci când voi îi întâlniți chiar și pentru prima dată, voi nu-i cunoașteți, dar vă simțiți confortabil, în largul vostru și simțiți prietenie din partea lor.Cei mai mulți oameni din lume iubesc persoanele-animale. Când văd persoanele-animale, ei le iubesc cu adevărat. Chiar și pe persoana-câine sau persoana-pisică a vecinului, ei o pot îmbrățișa sau îi pot spune lucruri frumoase. Pentru că majoritatea oamenilor din această lume, oamenii adevărați, au dragoste în inimile lor. Doar că ei sunt prea ocupați pentru a o recunoaște și pentru a exercita această iubire. Acesta este un lucru demn de milă.Deci, în fiecare zi eu cer echipei noastre să difuzeze lucruri pe canalul Supreme Master Television pentru a le reaminti oamenilor să îl iubească pe D-zeu, să îi iubească pe ceilalți - oameni și persoane-animale. Pentru că această iubire vă va impulsiona, vă va scoate din karma lumească și din influențele rele din jurul vostru. Să-L iubiţi pe D-zeu este cel mai bine. Chiar dacă voi nu-l puteți vedea pe D-zeu pentru că nu practicați meditația și nu mâncați vegan - vă rog să o faceți oricum, mulțumesc - dacă vă amintiți de D-zeu, cel puțin aveți parte de Binecuvântări într-o oarecare măsură, chiar dacă voi nu știți asta.Și dacă voi iubiți orice Maestru... Nu trebuie să fiu neapărat eu. Eu nu vă pot forța să mă iubiți. Iubiți pe oricine iubiți și faceți-o din toată inima. Dar asigurați-vă că acel Maestru/ Învățător merită cu adevărat iubirea voastră. În caz contrar, dacă el/ea are intenții rele, un motiv rău, nu este demn de titlul său de Maestru, atunci veți avea mari probleme, deoarece ei vă vor da karma rea în loc de binecuvântare.Acum, rugați-vă lui Dumnezeu să întâlniți un Maestru bun, o persoană bună în care să aveți încredere și pe care să o iubiţi. Pentru că a avea încredere în acel Maestru, a iubi acel Maestru este cu adevărat, imens de bine pentru voi. Vă va ajuta spiritual. Vă va ajuta să vă înălțați sufletul. Vă va ajuta în orice fel la care voi nici măcar nu puteți visa. Pentru că cel pe care îl iubiți vă va da ceea ce el/ea are. Dacă El sau Ea este un Maestru adevărat, El/Ea vă va da Binecuvântarea și Harul lui Dumnezeu, pentru că acel Maestru adevărat este conectat cu Dumnezeu și se află la un nivel înalt de conștiință. Oamenii care se află la un nivel înalt de conștiință au Puritate, au Binecuvântări, au toate lucrurile bune pentru Ei Înșiși. Deci, Ei vă pot binecuvânta; Ei pot să le împărtășească cu voi.Oricine vă iubește vă va da ceea ce el/ea are. Țineți minte asta. Binecuvântări sau karma. Binecuvântările sunt bune pentru voi; karma este rea pentru voi. Unii oameni care au un nivel înalt, dar nu au fost selectați ca Maestru, de asemenea vă pot ajuta, vă pot binecuvânta într-o anumită măsură. Nu atât de mult pe cât poate oferi Maestrul, deoarece Maestrul are Puterea direct de la Dumnezeu, acel Merit imens. Și dacă El/Ea vă dă o parte din asta, atunci este foarte mult. Dar oamenii nobili normali, ei nu au multă putere. Ei au doar atât cât să fie o persoană nobilă și să trăiască confortabil sau să facă orice trebuie să facă în această lume. Dar ei nu au toată acea Putere imensă direct de la Dumnezeu. Doar o parte mai mică.De aceea, unii așa-ziși Maeștri, care au fost, de asemenea, Maeștri în trecut, în istoria noastră, în prezent sau în viitor, Ei nu acceptă o mulțime de discipoli. În vremurile vechi, Maeștrii erau foarte pretențioși, foarte stricți în alegerea discipolilor. Ei îi testau foarte mult pe discipoli, punându-i să facă multă muncă sau tot felul de lucruri. Chiar și în timpul vieții noastre, a existat un Maestru - Maestrul Hsuan Hua - în Orașul celor Zece Mii de Buddha din California. A existat un discipol care dorea să-l urmeze, să fie călugărul său sau poate discipolul său apropiat. L-a implorat pe Maestru să îl accepte. Deci, Maestrul a scuipat imediat pe podea și i-a zis: „Bine, linge. Linge mai întâi.” Și discipolul a făcut asta. Deci, el a fost acceptat.Și multe alte lucruri. Am întâlnit unul dintre discipolii Săi, o călugăriță discipol. După aceea ea a renunțat la călugărie și s-a căsătorit cu cineva. Când era cu mine, mi-a spus multe lucruri - că dacă ești la un nivel inferior sau într-o conștiință inferioară, nu vei accepta asta de la El ca Maestru. Dar El era la un nivel înalt de conștiință. El se afla la Nivelul Cinci de conștiință, demn de a fi un Maestru, unul dintre Maeștri. El a făcut unele lucruri, astfel încât oamenii nu ar fi crezut că el era un Maestru; cum ar fi că El înjura rău de tot. Eu nu vreau să repet ceea ce mi-a spus ea. Și apoi, El nu era drăguț mereu cu discipolii, călugării, călugărițele sau adepții Lui. Nu pentru că El ar fi fost rău în interior. Vă spun, El era doar o reflecție a discipolilor Săi răi. Asta este ideea. Un alt călugăr mi-a spus că Maestrul Hsuan Hua le dădea doar 1 dolar SUA pe zi pentru mâncare la fiecare călugăr sau călugăriţă din templul lui! Şi ei puteau avea doar o masă pe zi!Când voi vă amestecați cu oamenii răi, energiile lor rele se vor infiltra în ființa voastră, iar apoi voi veți deveni acea persoană. Mai mult sau mai puțin, depinde de cât de mult sunteți conectați cu ei. Iar dacă voi sunteți cu o mulțime mare, desigur, karma este și mai grea. Și ar putea chiar să vă ucidă, să vă îmbolnăvească sau să vă facă să fiți persecutați în felul în care majoritatea Maeștrilor au avut parte în viața lor și în ultimele zile ale vieții lor. Nu a fost niciodată bine. Adevăratul Maestru nu a fost acceptat niciodată foarte bine în această lume. Cu cât mai mulți oameni îi urmează pe Ei, cu atât mai mare este riscul de pericol și de probleme în viața Maeștrilor. Citiți istoria și atunci mă veți înțelege.Maeștrii, Maeștrii adevărați, Cei mai înalți, ei pot, de asemenea, avea mai multe corpuri, pentru a se ocupa de afacerile lumești și pentru a ajuta lumea în diferite moduri. Nu doar ca apariţii spirituale sau ca Maeștri spirituali, dar, de asemenea, în clasa lumească a oamenilor, cum ar fi un rege, o regină, o prințesă, un prinț, un președinte, un prim-ministru, un ministru și tot felul de alte lucruri, chiar și într-un statut inferior în societate. Nu este vorba doar de ce spun eu. Eu însămi am realizat toate acestea, desigur. Este o realizare de sine. Multe lucruri pe care vi le-am spus, în mare sunt realizate de mine. Nu este din cauza unei cărți, sau a unei sutre.Dar dacă vă amintiți povestea lui Quan Yin Bodhisattva, care spune că Quan Yin Bodhisattva, Sfântul/a Bodhisattva, El/ Ea s-a manifestat pe Sine în timpul Ei. În acea perioadă în care Boddhisattva era în viață, Ea s-a manifestat în tot felul de situaţii în viață. Chiar și ca o fată virgină, băiat virgin, pentru a ajuta pe oricine are nevoie de Ea sau de El în acel tip de statut. Deci, voi nu știți niciodată pe cine întâlniți în viață. Rugați-vă întotdeauna ca pe oricine întâlniți să fie pur, sau cel puțin voi să fiți protejați. Bazați-vă pe Puterea de protecție a lui D-zeu. Bazați-vă pe Iubirea Protectoare a Maestrului vostru adevărat, atunci sunteți în regulă în această lume, astfel încât orice dezastru mare va deveni mai mic, și fiecare dezastru mai mic va deveni zero. Amintiți-vă mereu de Maestrul vostru, în care vă simțiți vrednici să aveți încredere și care v-ar ajuta - cu siguranță. Mai ales în domeniul spiritual.Photo Caption: O primire frumoasă la uşa ta.